Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României este o asociaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 1998, care acordă sprijin financiar şi moral Muzeului Naţional de Artă al României prin organizarea de evenimente culturale care vizează strângerea de fonduri. Acest ajutor financiar este direcţionat către diverse proiecte ale MNAR. Până în prezent, a reuşit să finanţeze peste 20 de proiecte destinate muzeului, dintre care:
-Euroart, al cărui obiectiv l-a reprezentat asigurarea unor bune condiţii de vizitare a muzeului şi pentru persoanele cu handicap locomotor
-Mobilier pentru Galeria de Artă Europeană
-Uniforme destinate personalului aferent galeriilor de artă
-Tipărirea ghidurilor pentru mai multe galerii
-Mobilier şi panouri de prezentare la Muzeul Colecţiilor de Artă
-Echipamente de măsurare a umidităţii în Galeria de Artă Veche Românească
-Aparatură de încalzire pentru Sala Tronului
-Programe educative destinate copiilor, adulţilor şi familiilor
-Audio ghidul portabil.
Cu sprijinul “Prietenilor”, Muzeului Naţional de Artă al României a reuşit să se alinieze la standardele muzeale europene în ceea ce priveşte serviciile oferite publicului vizitator.
De pe agenda anuală a Asociaţiei nu lipsesc:
-concertele de muzică clasică prin care se urmăreşte strângerea de fonduri dar si promovarea unor talentaţi artişti români;
-Balul Muzeului, principalul eveniment de strângere de fonduri;
-Sărbătoarea bradului de Crăciun, eveniment oferit gratuit comunităţii locale şi destinat copiilor de toate vârstele.
Alexandru Tanase
Director executiv
___________________
Ce trebuie sa faci pentru a deveni membru al Prietenilor?
Oricine poate deveni Prieten al Muzeului National de Arta al Romaniei. Trebuie doar ales un nivel de membralitate si achitata cotizatia anuala. Devenit membru, intri intr-o lume a artei si a frumosului, participi la vernisaje, expozitii, concerte, lecturi, programe culturale si la multe alte evenimente muzeale in cadrul celui mai cunoscut giuvaier al artei din Romania. {citeste mai mult}
___________________
NOAPTEA MUZEELOR
Se iau 11 muzee bucurestene, se amesteca bine-bine, pana nu mai deosebesc noaptea de zi si ziua de noaptea, si se aseaza intr-un circuit care se vrea parcurs pe indelete, pana dimineata. Ingredientele serii: expozitii, spectacole de muzica, dans, teatru si film, proiectii in aer liber si evenimente speciale interactive, pentru insomniaci activi. Nu lipsesc nici anul acesta autobuzele care parcurg circuitul muzeal. RATB infiinteaza linia speciala Noaptea muzeelor care va functiona in intervalul orar 21.00-04.00. Un instrument util pentru fiecare este brosura comuna cu programul complet al activitatilor pregatite de muzeele participante.
Va invitam sa va conectati la circuit.
Mai multe detalii pe www.noapteamuzeelor.ro
Serile Prietenilor la Muzeul Zambaccian
__________________________________________________________________________________________________________________________
Muzeul National de Arta al Romaniei, Asociatia "Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei" si Institutulul francez din Bucuresti
va invita marti 13 Iulie la ora 18h30 la Muzeul Zambaccian din Bucuresti (str. Muzeul Zambaccian n° 21A, cartier Dorobanti)
la reluarea conferintei sustinute de
Stéphane-Jacques Addade, membru al Camerei Europene a Expertilor de Arta, intitulata
Hippolyte Blancard sau estetica unei capitale in ruine
Conferinta va fi sustinuta in limba franceza.
Intrarea este libera, dar din cauza numarului limitat de locuri participarea publicului se va face pe baza de inscriere la numerele de telefon
021 231 55 17, 0762 21 58 00 sau prin mail la friends@art.museum.ro
Asediul Parisului, apoi Comuna din Paris care a urmat imediat, au fost primele evenimente ale istoriei Franţei intens forografiate.
După ce oraşul a capitulat în data de 28 ianuarie 1871, un număr mare de fotografi parizieni au ieşit în împrejurimi, în special la Saint-Cloud, pentru a vedea distrugerile provocate de luptele împotriva armatei prusace. Debutează astfel ofensiva unui nou gen, cel al „artileriştilor de colodiu”. Căci imaginea acestor devastări au suscitat un incredibil entuziasm. Atât printre artişti, care lăudau în clădirile incendiate frumuseţea ruinelor antice, cât şi în rândul industriei emergente a turismului, care, precum agenţia Cook din Londra, a mers până la a organiza pentru publicul britanic vizite ale Parisului în ruine...
© Friends Of The National Museum Of Romania 2008. All rights reserved.